Wotte debutează în Liga 1 cu meciul care contează cel mai mult pentru olteni. Florin Costea este pregătit să marcheze și al patrulea gol în poarta marilor rivali. Atacantul este conștient că nu va fi un meci ușor, dar spera că va marca și că Știința va obține cel puțin un egal.
Oltenii, cuceriți de stilul lui Wotte!
„E greu ca vreun jucător să-și critice antrenorul, oricum ar fi acesta, dar Mark Wotte, și nu spun asta din complezență, este un antrenor modern, interesant, care ne înțelege, putem vorbi orice cu el, îi spunem ce avem nevoie„, spune Florin Costea pentru ediție.ro
Costea, mulțumit și cu o remiză în meciul anului pentru Craiova! „În privința jocului în sine, se știe că pentru Universitatea și suporterii ei este cel mai important meci al anului și trebuie măcar să nu pierdem. Eu unul m-aș mulțumi și cu un punct, deși e normal să vreau să câștigăm. Nu va fi însă ușor, ei joacă acasă, au publicul de partea lor și fiind start de retur își doresc foarte mult victoria”, a mai spus atacantul ignorat de fiecare dată de selecționerul Răzvan Lucescu.
Atacantul vrea patru puncte în primele două meciuri! „Eu am marcat deja de trei ori împotriva lui Dinamo și sper să recidivez, dar cel mai important, chiar dacă este un clișeu, este să câștige echipa decât să dau eu gol. Probabil că va fi un meci disputat decis de inspirația unui jucător, iar eu sper să fie de la noi din echipă acela. Nu ne temem doar de un adversar anume, Dinamo este o echipă bună și are mulți fotbaliști care pot face diferența, dar la fel are și Universitatea”, a mai spus Florin Costea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER